joi, 28 februarie 2008

JURNALUL UNUI CONDAMNAT - PARTEA A DOUA


Urmatoarele randuri au fost scrise in perioada
IUNIE – AUGUST 2004,
in Penitenciarul JILAVA



17 IUNIE 2004
Ieri am fost la instanta la Inalta Curte de Casatie si Justitie si s-a amanat pentru data de 22 septembrie 2004. Astazi m-a chemat lt.col. LUPU si mi-am spus ca trebuie sa ma mut de la infirmerie. L-am inteles si m-am conformat, dar nu-mi place deloc atmosfera de la periculosi si nu am mancat nimic. In schimb am fumat cel putin un pachet de tigari. Pe langa faptul ca este aglomerat si conditiile de igiena lasa foarte mult de dorit.

18 IUNIE 2004
Am dat cerere de Refuz de Hrana. Pe la ora 11.00 am fost dus la medic, col. TANASESCU, care a incercat din nou sa ma convinga ca nu e bine ce fac, dar nu am de ales. Dupa masa am fost dus pe camera de refuz – 603.
Aici conditiile sunt greu de suportat. Camera aceasta este facuta special pentru a te aduce la disperare. Conducerea Penitenciarului Jilava incearca astfel sa te faca sa renunti la protest si nicidecum sa-ti rezolve problemele.

19 IUNIE 2004
Am refuzat sa ies la cabinetul medical. Am dat declaratie ca refuz si asistenta medicala pana nu voi fi dus la raport la dl. Col. Dughila, comandantul Penitenciarului Jilava.

20 IUNIE
Astazi am gasit paduchi de haine si acestia nu puteau fi decat in lenjeria de pat si in salteaua adusa de ei.
Am inceput sa am dureri de cap si ameteli. Inca nu m-am refacut complet dupa Refuzul de Hrana anterior si acest lucru isi spune cuvantul.

21 IUNIE
Am dat cerere sa fiu scos la raport la dl. Col. Dughila. Este inimaginabila nepasarea de care da dovada conducerea acestui penitenciar.
Am tot timpul stari de voma si acest lucru imi provoaca o stare greu de suportat.
Am fost chemat de cmdt.-ul sectiei a VI-a, mr. CAMINISTEANU pentru a-i spune motivele pe care doresc sa i le expun d-lui DUGHILA si mi-a spus sa fac o cerere mai amanuntita.
Acest maior este de o rautate si o perversitate greu de imaginat.
Imi este tot mai rau.

22 IUNIE
Am dat din nou cereri pentru raport la dl. DUGHILA si pentru a fi dus la Comisia de Disciplina.
Starea sanatatii se agraveaza pe zi ce trece.

23 IUNIE
N-am primit nici un raspuns la cererile mele si tare ma tem ca acest maior le-a facut pierdute. Acest om este in stare de orice. Are impresia ca noi suntem doar niste sclavi pusi la dispozitia lui si se poate juca cu vietile noastre dupa bunul plac.

24 IUNIE
Nu ma simt bine, dar trebuie sa merg mai departe. Refuzul de hrana este cea mai grea incercare pentru fizicul si psihicul unui om!

25 IUNIE
Am dat o cerere pentru raport la col. BESA.
A venit mr. CAMINISTEANU si mi-a transmis ca la raport la BESA voi fi scos doar cand va veni lt.col. LUPU din concediu.
Nu ni se aduce nici macar presa si nu am ce citi. Sunt cu nervii la pamant. Nu pot dormi noaptea si timpul trece extreme de greu.

26 IUNIE
Este groaznic ce mi se poate intampla. Cred ca si in iad este mai bine.
O alta zi de groaza.

28 IUNIE
Nici nu stiu ce sa mai spun. Este o plictiseala de moarte. Ma simt slabit, trebuie sa stau mai mult pe pat si din acesta cauza ma dor toti muschii sau, mai bine zis, ceea ce a mai ramas din ei.

29 IUNIE
Am dat cerere pentru raport la mr. DUMITRSCU, educatorul sectiei a IV-a, dar este plecat si el in concediu.

20 IUNIE
Nu stiu ce sanse am scap intreg din povestea asta.

1 IULIE
Ma simt foarte rau si pentru ca nu am incredere in doctorita sectiei a VI-a care este mana dreapta a lui CAMINISTEANU la orice cerere, am dat cerere sa fiu consultat de catre col.dr. Tanasescu, medicul sectiei a IV-a.
Nu am fost dus.
Mr. CAMINISTEANU a inceput sa faca pe spiritualul cu glume de prost gust.

2 IULIE
Astazi am aflat ceea ce banuiam deja. Cele doua cereri catre col. DUGHILA nu au fost duse mai departe de CAMINISTEANU.
In plus declaratia mea prin care refuzam asistenta medicala a disparut si ea.
Caministeanu si doctorita au facut un referat ca refuz asistenta medicala fara sa faca referire la declaratia mea.
Nu pot sa-mi dau seama cum un medic se poate preta la asemenea josnicii. Nici macar nu a vorbit cu mine aceasta doctorita.

3 IULIE
Dimineata la apel a venit mr. CAMINISTEANU cu acelasi aer sfidator.

4 IULIE
Toata ziua mi-a fost rau. La apelul de seara a venit vechiul meu “prieten” de la Rahova, mr. VARA.

5 IULIE
Astazi m-a chemat mr. CAMINISTEANU. Omul asta are un tupeu fantastic. Dupa ce mi-a aruncat cererile la cosul de gunoi a vrut sa fac o noua cerere pt. cmdt.-ul penitenciarului, col. Dughila. Nu pot sa-mi dau seama de unde are atata rautate in el. Parca as sta in refuz de hrana pe banii lui. Mai rau este ca si o parte din subordonatii lui au inceput sa-l copieze. Au inceput cu glume proaste si traiesc cu impresia ca sunt foarte spirituali.
Este a 19-a zi de cand nu mananc absolut nimic si ma simt foarte rau. Am momente cand nici nu ma mai pot ridica din pat. Nici nu stiu ce sa mai fac.

6 IULIE
In jurul orei 14.00 am avut o discutie cu dr. STEFAN GABRIELA (CHINEZOAICA) si am renuntat la refuzul de hrana.
Am fost internat la infirmerie.
Pe la ora 15.00 a venit mr. CAMINISTEANU cu vrajeala ca vrea sa ma duca la dl. Col. DUGHILA. Eram atat de terminat fizic incat nu as fi putut ajunge pana la comandament.
Nici psihic nu ma simteam foarte bine.

7 IULIE
Am inceput sa mananc, dar nu cred ca ma voi putea reface atat de usor.

8 IULIE
Am fost chemat la medic (CHINEZOAICA) pentru a vedea chipurile cum ma simt. Mi-a fost dat si primul tratament: dicarbocalm – 6 bucati; vitamina B6 – 6 bucati.
Ca de obicei, trebuie sa-mi procur singur medicamentele de care am nevoie.

9 IULIE
“Piata”, cpt. OLTENAS – “Cum te simti, domnule Moldoveanu?” Este pentru prima oara cand imi spune pe nume si este prima discutie civilizata avuta cu el.
Cu toate ca ma simt mai bine fizic, am totusi ameteli. Trebuie sa fiu atent cand ma ridic din pat.

10 IULIE
Toata ziua am avut ameteli, greturi si arsuri puternice la stomac.

11 IULIE
Astazi mi-a fost foarte rau si a trebui sa merg la cabinet unde mi-a fost facuta o injectie. Trebuie sa fac neaparat un control mai amanuntit. Ceva nu este in regula cu mine.

12 IULIE
Am fost din nou la cabinet, dar deja imi este sila de felul in care sunt tratat. Personalul medical traieste cu senzatia ca dupa un refuz de hrana de 20 de zile iti revii foarte repede. Eventual in 2-3 zile. Medicamente – 6 pastile.

13 IULIE
M-am inscris la raport la cpt. Oltenas pentru a purta cu el o discutie depre modul in care as putea fi scos din categoria “detinuti periculosi”. Sincer, a inceput sa nu ma mai deranjeze faptul ca la iesirea din camera sunt incatusat si insotit tot timpul de unul sau doi mascati. Ma deranjeaza felul in care sunt tratat de acest cpt. OLTENAS ce se vrea a fi educatorul “sectiei periculosi”. Are impresia ca este primul psiholog cu care am de-a face.
Crede ca daca ii voi desena un copac, deja poate sa-mi faca un profil psihologic.
Tot astazi am primit de la avocata mea un pachet in care erau pe langa acte si 600 de fluturasi cu acel anunt privind acordarea recompensei de un milliard lei. Cei de la sectorul vizita mi-au retinut acesi fluturasi cu toate ca nici o lege nu-mi interzice detinerea si raspandirea unor asemenea anunturi.
Oricum, voi astepta pana maine sa vad cum vor evolua ostilitatile.

14 IULIE
Am insistat sa mi se explice de ce mi-au fost retinuti acesi fluturasi si am fost dus la capitanul OLTENAS care a incercat sa-mi explice ca ar fi ilegal sa raspandesc asemenea anunturi, dar nu a reusit sa-mi indice legea ce ar prevedea o asemenea interdictie. De fapt, nici nu ma asteptam ca acest domn sa fie capabil de vre-o explicatie logica. Din punctul lui de vedere, eu fac parte din acea categorie de oameni care sunt tot timpul altfel decat ceilalti, adica acel gen de detinut care pune in dificultate capacitatea foarte redusa a unor cadre de a gandi.
In jurul orelor 15.00 am fost dus la col. BESA. De data aceasta mi-a vorbit mult mai frumos si a incercat sa-mi explice ca raspandirea acelor fluturasi este ilegala, dar si el a trebuit sa recunoasca, totusi, ca nu exista o lege care sa-mi interzica acest lucru. In final, am fost de acord sa nu ma folosesc de fluturasi deocamdata, si sa fie dusi la magazine, la bagajele mele, dar a ramas sa mai am o discutie cu dansul dupa ce se intoarce din concediu lt.col. LUPU, comandantul sectiei a IV-a (pe data de 21 iulie 2004).

15 IULIE
M-am trecut la cabinet dar nu am fost scos. Am dureri foarte mari in partea stanga a pieptului si la umarul stang. In anumite momente imi amorteste mana stanga si simt cum durerea se propaga pana la degete. Respiratia devine mult mai greoaie si incep si durerile de cap.
Ceva se intampla, mai ales ca in momentele de nervi incep sa-mi tremure ambele maini.
Sper sa nu am probleme cu inima. Asta mi-ar mai trebui acum.

16 IULIE
M-am trecut din nou la cabinet deoarece toata noaptea am avut dureri cumplite. Vreau sa-I cer doctorului sa ma trimita luni la un control.
Ora 10.00 A venit un mascat si mi-a spus sa-mi fac bagajele deoarece voi fi mutat la periculosi. Inainte de a junge la camera am trecut pe la cabinet. Era doar o asistenta si in momentul in care am intrebat-o de ce se procedeaza in felul acesta, mi-a raspuns ca sunt sanatos si nu vede rostul meu la infirmerie.
Dupa parerea ei, 9 zile au fost de ajuns pentru recuperarea dupa 20 de zile de refuz de hrana. Faptul ca tratamentul ce mi-a fost acordat in aceste 9 zile a fost o bataie de joc (6 pastile de vitamina B6 si 6 pastile de dicarbocalm) este chipurile tot din cauza mea pentru ca nu am iesit la cabinet. Are si asistenta asta un tupeu fantastic. Aici daca te porti civilizat esti considerat un fraier.
Am avut o discutie si cu cpt. OLTENAS si mi-a confirmat ca nu-l jignesc cu nimic daca spun ca este un “dobitoc”. A afirmat ca: “…eu nu sunt pus aici sa-mi fie mila de tine sau sa incerc sa te inteleg. Nu ma intereseaza ce probleme ai. Eu sunt pus aici sa aplic legea!” (care lege?)
Am scris cererea de Refuz de Hrana la el in birou si in jurul orei 13.30 am fost dus la cabinet. Aici medicul Stefan Gabriela (Chinezoaica) fara sa ma intrebe absolut nimic a semnat in fisa medicala pentru refuz meu de hrana.
Asemenea oameni nu ar trebui lasati sa mai practice medicina.
In ultimele 9 zile a trebuit sa indur: dureri de stomac si arsuri pe esofag; dureri de cap; dureri de rinichi; picioare umflate si dureri de glezne si genunchi, junghiuri in partea stanga a pieptului, ameteli frecvente, senzatii de voma, varsaturi.
Toate acestea sunt de ajuns sa te demoralizeze. Dar pe cine sa intereseze?
Daca incerc sa-mi demonstrez nevinovatia sunt impiedicat, sunt sicanat in fel si chip. Am impresia ca cineva doreste neaparat sa cedez psihic. Asa nu se mai poate.
Ora 14.30. Am ajuns pe camera de refuz. Pot sa spun ca am ajuns din nou in IAD.
Trebuie sa ma internez neaparat la spital, la psihiatrie.

17 IULIE
Ma simt foarte rau. Nu stiu ce as mai putea face. Oare ce merita acesti oameni. Aici nu poti rezolva nimic decat daca apelezi la metode dure (teieturi, cuie battue in cap etc.) de protest. Am gresit ca m-am comportat civilizat.

18 IULIE
Astazi mi-a fost rau toata ziua. Abia m-am putut da jos din pat ca sa ma spal si sa merg la wc. Imi amortesc in mod frecvent mainile si picioarele. Durerile de cap nu inceteaza deloc. Astept ziua de maine sa vad ce pot rezolva.

19 IULIE
Am iesit din refuz de hrana, dar am avut o iesire nervoasa care m-a speriat chiar si pe mine. Atata nepasare, atata indiferenta din partea medicilor incat ai impresia ca acesti oameni sunt hotarati sa te extermine cu orice pret.
Am fost mutat la 402 – periculosi, dar am continuat sa nu mananc.

20 IULIE
Am iesit la cabinet si d-na dr. IONESCU m-a trecut pentru un consult la psihiatrie – luni, 26 iulie.
Tratament: vitamina B6 – 6 buc.; calciu – 10 buc.; renitidina – 6 buc.
Este foarte cald si m-am trezit si cu iritatii pe piele din cauza tantarilor.
Nu ma pot obisnui cu conditiile de trai de aici. Cu toate ca nu este chiar atat de aglomerat: 11 detinuti la 9 paturi – din cauza spatiului foarte mic al camerei (10mp) ai impresia ca tot timpul de lovesti de cineva. In plus, tot timpul trebuie sa astepti sa se elibereze singura chiuveta sau singurului wc din camera.
In curand, intr-o asemenea camera vom fi pana la 18-20 de detinuti. Un asemenea regim incalca si cele mai elementare drepturi ale omului.

21 IULIE
Caldura, prostie, impresii si iar prostie.
Astazi a venit cdt.-ul sectiei a IV-a, lc.col. LUPU, din concediu. Cred ca este cel mai competent cdt. De sectie din acest penitenciar. Pacat ca subordonatii lui nu sunt nici pe departe ceea ce i-ar trebui pe sectia asta si ma refer la cpt. OLTENAS si mr. DUMITRESCU, zis “BOSS”(de la BOSCHETAR).
Despre BOSS mi-am schimbat parerea . Pacat!

22 IULIE
AM iesit din nou la cabinet deoarece nu ma simt bine.
Tratament: vitamina C – 6 buc.; redigest – 6 buc.; bisacodil – 4 buc.
Un astfel de tratament ar fi trebuit sa mi se acorde de la inceput.
Dupa amiaza am facut o criza de nervi. Nu ma mai recunosc. Ma controlez din ce in ce mai greu. Totul este aiurea aici.
Claustrofobia combinata cu galagia, caldura si inghesuiala ma fac tot timpul sa fiu agitate si nervos.

23 IULIE
Abia astept sa vina ziua de luni. Stau intr-un stres continuu. Nu stiu cat o sa mai rezist.

24 IULIE
Plictiseala.
Oare de ce trebuie sa suport eu toate astea?

25 IULIE
Am fost foarte dezamagit de faptul ca Doroftei a pierdut meciul. Pacat ca s-a intamplat asa.

26 IULIE
Astazi am fost la Spitalul Penitenciar Jilava., la un control psihiatric. Cred ca voi fi internat la psihiatrie. Ar fi mai bine pentru mine.

27 IULIE
Prima zi la “nebuni”.
Seara am avut o discutie cu d-na doctor TUDORAN.
Mi-a prescris un tratament usor: carbamazepin (tavern).

28 IULIE
Zi de vizita. D-na dr. MARCU sta de vorba cu fiecare pacient. Trebuie sa incerc sa am o dicutie cu aceasta d-na. Poate voi gasi putina intelegere de care am nevoie in aceste momente.
Oricum conditiile de cazare sunt mult mai bune decat pe sectia de “periculosi”.

29 IULIE
Dorm mai mult decat de obicei, dar ma simt mai linistit.
Astazi am trimis cateva scrisori. Si am descoperit o ciudatenie lipsita de orice logica. Esti pus sa semnezi intr-un registru pentru scrisorile pe care le trimiti, dar nimeni nu semneaza pentru primirea lor. Explicatia unui supraveghetor a fost aceea ca in acest mod se poate demonstra ca ei au luat scrisorile, dar in cazul in care aceste scrisori nu ajung la destinatie, cine poate fi tras la raspundere, deoarece aceste scrisori asa cum au fost introduse in cutia postala, asa pot fi si scoase si “uitate” printr-un birou SIPA?
Se va da vina pe Posta Romana? Cine imi garanteaza mie ca aceste scrisori parasesc in mod real penitenciarul?
La capitolul acesta se fac abuzuri grosolane (violarea sitematica a corespondentei, cenzura) dar este foarte greu de demonstrat tocmai pentru ca nu stii pe cine ai putea sa tragi la raspundere.

30 IULIE
O zi normala la psihiatrie. Imi lipsesc tigarile. Aici nu ai voie sa fumezi. Nu stiu care este logica, dar asta e.

31 IULIE
Plictiseala. Imi fac mereu de lucru aranjand actele pe care le am asupra mea.

1 AUGUST
Sambata si duminica sunt cele mai plictisitoare zile pentru mine.

2 AUGUST
Astazi am mai avut o discutie cu d-na dr. TUDORAN. A fost destul de intelegatoare si mi-a lasat impresia ca a inteles situatia in care ma aflu. Deocamdata ma abtin sa trag vreo concluzie privind sinceritatea de care da dovada in dicutiile cu mine.

3 AUGUST
Avocata mea si-a luat concediu. Pana la sfarsitul lunii august nu voi mai putea vorbi cu ea si intr-un fel e mai bine.

4 AUGUST
Am avut o discutie cu un “domn”. Sper ca ma va ajuta sa plec la Rahova. In rest, mi-a dat de inteles ca nu poate face prea multe cercetari in privinta adevaratilor autori ai faptei pentru care stau eu inchis la puscarie. Interesele sunt prea mari.
In jurul orei 13.00 am avut prima intrevedere cu domnisoara psiholog.

5 AUGUST
Am momente cand devin foarte agitat. PNT. JIlava m-a distrus psihic. Incerc sa nu ma mai gandesc la ce-am putut trai acolo dar este foarte greu sa uiti atat de usor totul.

6 AUGUST
Am primit o parte din banii care mi-au fost promisi de familia mea. Sper ca in scurt timp sa pot pune in aplicare planul acela cu Recompensa.

7 si 8 AUGUST
Zile anoste de sambata si duminica. De multe ori am senzatia ca totul este doar un vis urat.

9 AUGUST
Astazi am facut un test prihologic. Rezultatul si discutiile pe marginea acestui rezultat vor avea loc miercuri. Cel putin asa a promis domnisoara psiholog.
Nu stiu de ce am impresia ca ceea ce face aceasta domnisoara este doar asa, de “ochii lumii”. Sunt curios sa aflu daca are de gand sa ma ajute cu adevarat sau nu.

10 AUGUST
Astazi am fost toata ziua nervos si nu stiu de ce. Cred ca mi se pregateste o surpriza neplacuta.

11 AUGUST
Inainte de apelul de dimineata a fost “piata”, actiune condusa personal de lt.col. ISPASESCU.
Acest “domn” a fost unul dintre cei care in 2001 m-au plimbat pana la PNT Rahova cu toate ca eram in refuz de hrana si starea sanatatii mele era foarte grava.
In jurul orei 09.00, d-na dr. TUDORAN m-a anuntat ca maine voi fi externat deoarece sectia este aglomerata. Vestea a fost un soc pentru mine. Nu ma asteptam la o externare atat de rapida mai ales ca in general cei cu probleme psihice sunt tinuti aici cel putin o luna. Gandul ca voi fi nevoit sa ma duc iarasi in mizeria aceea m-a disperat pur si simplu.
Am cerut sa vorbesc cu ofiterul de serviciu si cu psihologul deoarece as fi vrut sa aflu si concluziile lor referitoare la discutiile avute anterior cu cei doi. Am asteptat pana in jurul orei 14.45 si pentru ca nu a luat nici unul dintre cei doi legatura cu mine, m-am enervat si am anuntat supraveghetorul ca maine va avea loc o disputa fizica intre mine si trupa de interventie.
In mai putin de 10 minute a venit ofiterul de serviciu si am fost dus la ISPASESCU cu care am avut o discutie. A ramas sa dezbatem problema a doua zi.

12 AUGUST
La prima ora am avut o discutie cu ISPASESCU si cu ofiterul de serviciu.
ISPASESCU a dat dovada de un tupeu fantastic vis-avis de implicarea lui in abuzul facut impotriva mea in 8 februarie 2001. Era de asteptat sa se comporte astfel.
In mod normal, SIPA ar fi trebuit sa ia atitudine impotriva unor asemenea abuzuri, deoarece este un serviciu independent al Ministerului de Justitie, creat pentru a preveni actele de coruptie in randul angajatilor acestei institutii.
De multe ori reprezentantii acestui serviciu sunt mai corupti decat si-ar putea inchipui cineva.
Ofiterul SIPA al Spitalului JIlava (nu stiu cum se numeste, dar este scund, saten, grasut, par cret si cu mustata), prin atitudinea lui mi-a demonstrat ca ii lipseste coloana vertebrala.
Am fost externat si am ajuns iarasi la sectia de “periculosi”.
Sunt stresat la maxim, dar incerc sa ma controlez.

13 AUGUST
Am cerut a nu stiu cata oara sa fiu scos la raport la col. DUGHILA, cdt-ul PNT. JILAVA. La apelul de dimineata mr. DUMITRESCU mi-a spus ca va avea o discutie cu mine referitoare la cererea pe care am dat-o afara.
Nu ma simt bine nici fizic si nici psihic. Am obosit. Nu ma pot obisnui sub nici o forma cu conditiile de trai de aici.
Sunt foarte multe de spus despre ceea ce inseamna viata in puscarie, dar astazi nu am chef sa ma gandesc la asta. Trebuie sa lupt sa nu-mi pierd controlul.
D-na dr. TUDORAN (psihiatra de la spital) m-a dezamagit total. Acea atitudine benevoitoare a fost doar o masca. Aceeasi lipsa de coloana vertebrala.
De acum, oamenii sistemului (cadre ale penitenciarelor, procurori, judecatori, avocati etc.) ii voi categorisi in: vertebrate si nevertebrate.
Bineinteles ca exista si nevertebrate care au totusi curajul sa recunoasca ca fac parte din aceasta categorie, dar isi motiveaza lipsa coloanei vertebrale prin faptul ca o singura persoana nu se poate opune sistemului, care e format pe principiul P.C.R. (pile, cunostinte, relatii). In aceste conditii, aplicarea legii se face doar daca nu se lezeaza interesele cuiva din interior.

14 AUGUST
Este a treia zi de cand mananc doar paine goala. Ma gandesc ca voi fi nevoit sa apelez iarasi la refuzul de hrana.

15 AUGUST
Ma simt groaznic. Si astazi am mancat doar paine.

16 AUGUST
Am inceput refuzul de hrana neoficial. Astazi am vorbit cu mr. DUMITRESCU (tine locul cdt.-ului de sectie) si l-am informat ca urmatoarea cerere pentru a fi scos la raport la cdt.-ul penitenciarului va aparea in presa ca o scrisoare deschisa catre acesta. Sper sa rezolve problema deoarece m-am saturat de vrajeli.

17 AUGUST
In sfarsit, am ajuns la comandantul Penitenciarului Jilava, col. DUGHILA. Atitudinea acestui domn a fost una greu de descris in cuvinte: aroganta, infatuare, sfidare, sunt doar cateva din “calitatile” “domnului” DUGHILA.
Am crezut la un moment dat ca nu pot exista oameni mai josnici decat col. BESA si mr. CAMINISTEANU, dar m-am inselat amarnic. Dughila este de departe cel mai tupeist individ pe care l-am intalnit in acest sistem al penitenciarelor din Romania.
Discutia a inceput cu un atac la adresa mea. Cu greu m-am abtinut sa nu-i spun in fata ceea ce cred despre el. Am avut noroc ca am fost pus in tema de catre cadre si detinuti ca DUGHILA face parte din categoria celor care se cred “zei”, “stapani absoluti” a celor pe care ii au in subordine.
Am evitat sa-I spun despre adevaratele probleme deoarece nu este genul de persoana cu care sa poti purta o discutie civilizata si mai ales inteligenta. BESA l-a informat ca as fi un detinut – problema care vorbeste urat cu cadrele si este arogant. Era de asteptat din partea lui BESA sa faca acest lucru deoarece trebuia sa motiveze refuzul meu de a mai discuta cu el. Am ajuns la concluzia ca pe acesti indivizi nu-I bine nici macar sa incerci sa-I respecti.
Vocabularul lui DUGHILA s-a limitat doar la doua fraze : “e problema ta, nu ma intereseaza!” si “nu se poate, nu vreau”.

Felul in care a avut loc intrevederea mea cu DUGHILA m-a determinat sa cred ca de fapt tot ceea ce se face vis-à-vis de peroana mea este o incercare de a ma intimida, de a ma face sa renunt la lupta mea cu Justitia. Probabil ca a facut multe greseli la viata lui, dar faptul ca s-a implicat in incercarea mea de a-mi demonstra nevinovatia chiar m-a mobilizat.

Domnilor, tin sa va anunt ca si daca veti reusi sa ma ucideti fizic, tot nu veti castiga acest razboi!
Viata mi-a demonstrat ca la forta trebuie raspuns tot cu forta. Diplomatia poate avea rolul ei, dar pana la un punct.
Din acest moment, va incepe un nou capitol si filozofia dupa care ma voi conduce va fi: “in lupta, singurul lucru imoral este ineficienta!”









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu