vineri, 18 iunie 2010

EUTANASIATI-MA!

Ma numesc MOLDOVEANU MIHAI si doresc sa ma sustineti sa faceti public demersul meu de a-i convinge pe parlamentarii romani sa initieze si ulterior sa adopte o lege in baza careia sa-i fie permis oricarui cetatean roman care sufera de o boala incurabila, care nu poate sa-si asigure prin forte proprii un trai cat de cat decent sau care ESTE OBLIGAT SA EXECUTE ANI GREI DE PUSCARIE DIN CAUZA UNOR MAGISTRATI LASI,INCOMPETENTI SAU CORUPTI sa poata solicita autoritatilor sa fie EUTANASIAT intr-un cadru legal si asistat medical.
Nu se poate numi viata ceea ce traiesc eu de aproape 15 ani de zile si atata timp cat in ROMANIA nu exista procurori, nu exista judecatori - cu mici exceptii - nu exista un Procuror general, nu exista un Ministru al Justitiei, nu exista un Prim Ministru si nu exista nici un Presedinte, nu vad de ce ar trebui sa ma mai chinuiesc asa inca multi ani de aici inainte.
Boala de care sufar eu - OCONDAMNARE LA 25 DE ANI INCHISOARE, NEVINOVAT FIIND - este cea mai dureroasa si nimicitoare boala posibila si, in plus, decat sa se aloce lunar aproximativ 25 de milioane lei pentru intretinerea mea in puscarie, ar fi mult mai rentabila alocarea a doar cateva milioane de lei pentru eutanasierea mea si asta o singura data.
Chiar am nevoie de dumneavoastra si de aceea va rog sa nu tratati cu indiferenta aceasta solicitare a mea.

joi, 11 iunie 2009

miercuri, 18 februarie 2009

NU RATATI!

In aceasta seara postul de televiziune B1 tv - emisiunea NASUL - va fi difuza o noua dezbatere pe tema cazului Moldoveanu Mihai! orele 22.45

luni, 16 februarie 2009

VI SE PARE CORECTA DECIZIA CNA-ULUI?

Decizia nr. 117 din 12.02.2009
12.02.2009

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. Bucureşti, Str. Cristian Popişteanu nr. 2-4, etaj 2, camera 26, sector 1 C.U.I. R12840044 pentru postul de televiziune B1 TV Str. Ion Câmpineanu nr. 20 Bucureşti, sector 1

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 12 februarie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind emisiunea „Naşul”, difuzată în data de 09 februarie 2009, de postul B1 TV.
Postul de televiziune B1 TV aparţine S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. (licenţă audiovizuală nr.S-TV 26/15.06.2000 şi decizia de autorizare nr. 468.0/30.05.2002).
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării emisiunii, membrii Consiliului au constatat că S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. a încălcat prevederile art. 42 alin. (1, 2, 3) şi pe cele ale art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 42:
"(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.
(3) Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă."
Conform prevederilor art. 71 alin. (1) lit. a), în programele de ştiri şi de dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte principiul asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
În fapt, în ziua de 09 februarie 2009, în intervalul orar 21.48-22.37, postul B1 TV a difuzat emisiunea „Naşul’”, moderată de dl. Radu Moraru, care a avut ca invitat un bărbat condamnat la 25 de ani de închisoare, deţinut la Penitenciarul Rahova. Pe ecran au fost afişate următoarele informaţii: „CONDAMNAT LA 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE. UN DEŢINUT ACUZĂ MAFIA DIN JUSTIŢIE. ÎN TIMP CE INFRACTORII PERICULOŞI ZBURDĂ ÎN LIBERTATE, ACEST TÂNĂR SUSŢINE CĂ STĂ NEVINOVAT ÎN PUŞCĂRIE”.
A fost prezentată situaţia acestui deţinut, respectiv că, în anul 1998, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare de către Tribunalul Bihor pentru infracţiunile de omor, tâlhărie şi tentativă de tâlhărie; la Curtea de Apel Oradea, după soluţionarea recursului, s-a dat soluţia de achitare a inculpatului. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat recursul Parchetului şi a dat soluţia definitivă de 25 de ani de închisoare; condamnatul a făcut plângere la CEDO, de unde aşteaptă soluţia. Deţinutul, Mihai Moldoveanu, a susţinut că este nevinovat şi că a fost întemniţat pe nedrept, ca urmare a unei grave erori judiciare.
Pe parcursul emisiunii, s-a discutat despre acest fapt. În acest context, atât deţinutul, cât şi moderatorul emisiunii au discutat despre justiţia din România, făcându-se comentarii care au conţinut grave acuzaţii nedovedite la adresa unor judecători şi procurori.
Membrii Consiliului au constatat că emisiunea s-a transformat, în esenţă, într-un act de acuzare la adresa magistraţilor, îndepărtându-se de la scopul propus iniţial, acela de a discuta situaţia deţinutului prezent în studio.
Redăm din raportul de monitorizare:
"Mihai Moldoveanu: Pur şi simplu am fost la locul nepotrivit la momentul nepotrivit şi am dat peste nişte procurori, dacă e să mă refer la Lele şi la Demian Florin, idioţi, incompetenţi şi corupţi, peste un judecător la fel de idiot, corupt şi incompetent... Radu Moraru: Dar aveţi probe aici când spuneţi lucrul ăsta, pe ce vă bazaţi? Mihai Moldoveanu: Da, da, uitaţi! Toate dosarele astea demonstrează că asta e!" (...) "Mihai Moldoveanu: La un moment dat am fost chemat în audienţă la Parchetul General la un domn procuror Ioan Molcuţ, mi se pare. După ce m-au ţinut în dubă la 33 de grade 6 ore, chipurile până să-mi vină avocatul, m-a dus în final sus la el în birou pe la ora 1 sau 2 după masa şi îmi aruncă nişte coli albe în faţă şi mi-a zis, scrie cine e autorul faptei. Radu Moraru: Da, am înţeles, oamenii ăştia ar trebui să stea fiecare, experimental, toţi din justiţie, judecători, procurori să stea măcar 3 zile în puşcărie, experimental, după aceea vor judeca cu toţii mai cu inimă pentru că s-a dovedit că în cazul criminalilor dovediţi au un suflet foarte mare."
Faţă de modul în care s-a desfăşurat această ediţie a emisiunii „Naşul”, membrii Consiliului au constatat că moderatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau cu privire la menţinerea unui climat echilibrat al discuţiilor, prin care să nu fie prejudiciate imaginea şi demnitatea unor persoane.
Astfel, pe parcursul emisiunii, atunci când deţinutul Mihai Moldoveanu a formulat acuzaţii nedovedite la adresa unor procurori şi judecători, moderatorul i-a solicitat, doar în mod formal, să prezinte probe în susţinerea afirmaţiilor făcute. Or, potrivit prevederilor art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului, realizatorii emisiunilor au nu numai obligaţia de a pune în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, dar stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă. Neexistând nicio încercare stăruitoare de a încerca să echilibreze discuţiile, emisiunea a constituit, finalmente, un act de acuzare la adresa magistraţilor. Prin întrebările puse şi prin comentariile făcute, moderatorul a susţinut punctul de vedere al deţinutului Mihai Modoveanu, deşi rolul său ar fi trebuit să fie cel de arbitru imparţial al unui program audiovizual.
În temeiul aceluiaşi articol, legiuitorul a reglementat în sarcina realizatorilor de programe audiovizuale şi obligaţia de a respecta dreptul la propria imagine al persoanelor, obligaţie încălcată de dl. Radu Moraru.
Astfel, la un moment dat, acesta a afirmat:
„Radu Moraru: De asta am şi vrut astăzi să facem această emisiune pentru a arăta de fapt ce? Că unii, care potenţial pot fi nevinovaţi, nu au parte nici măcar de o ascultare cum e aici, la”Naşul„, şi, sigur, că aici putem cu toţii să gândim, iar alţii care clar sunt dovediţi vinovaţi, şi vă voi arăta un alt caz, zburdă în libertate doar prin înţelegerea cu un doctoraş, cu un procuror, cu un judecător, judecătoraş, judecători care, unii au creierul mai mic decât găina, şi se ştie că găina este una dintre cele mai nefericite păsări din lumea asta pentru că într-adevăr are creierul mic şi nu gândeşte, ori o fac dintr-un interes de multe ori similar intereselor lumii interlope.”
Membrii Consiliului au considerat că o astfel de afirmaţie este de natură să prejudicieze imaginea unor categorii profesionale.
De asemenea, realizatorul emisiunii „Naşul” a formulat acuzaţii grave la adresa unei judecătoare, situaţie în care acesta avea obligaţia de a respecta pricipiul audiatur et altera pars prevăzut la alin. (2) al art. 42 din Codul audiovizualului.
Redăm din raportul de monitorizare:
"Mihai Moldoveanu: (despre judecatoarea care a judecat cazul Gorbunov): Dar culmea e că în momentul în care...şi respectiva judecătoare care a dat sentinţa aia a avut 2 variante, a ales-o pe care a crezut că îi... Radu Moraru: Nu, a ales-o pe aia care trebuia ce să... mai ales, ce să spun, şi o găină dacă sta, ştia exact ceva, băi ăsta e periculos, am grijă, nu îl las în libertate (...) şi ăla face ce vrea că judecătoarea...Hai să fim serios! Şi o găină judeca mai bine."
Astfel de afirmaţii au fost de natură să prejudicieze imaginea acestei judecătoare, care nu a avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzaţiile formulate la adresa ei.
Faţă de conţinutul acestei ediţii a emisiunii „Naşul”, membrii Consiliului au constatat că aceasta s-a desfăşurat şi cu încălcarea unora dintre principiile reglementate prin art. 71 din Codul audiovizualului.
Potrivit acestor dispoziţii, în programele de dezbateri, informarea publicului în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte principiul asigurării imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor.
Consiliul a considerat că abordarea problemelor dezbătute în emisiunea care face obiectul prezentei decizii s-a făcut fără ca publicul telespectator să-şi poată forma propria opinie, întrucât, teoretic, întreaga discuţie a fost dirijată de moderator spre opinia potrivit cu care în justiţia română există numai nereguli. Această concluzie putea fi desprinsă şi din informaţiile afişate, pe parcursul emisiunii, pe ecran.
Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (1,2,3) şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art. 162 alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE:
Articol unic: Radiodifuzorul S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. (titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 26/15.06.2000 şi al deciziei de autorizare nr. 468.0/30.05.2002 pentru postul de televiziune B1 TV) se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor prevederilor art. 42 alin. (1,2,3) şi art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Către
S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. C.U.I. R12840044 Str. Cristian Popişteanu nr. 2-4 etaj 2, camera 26, sector 1 BUCUREŞTI
- pentru postul B1 TV Bucureşti Str. Ion Câmpineanu nr. 20
Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 117/12.02.2009 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. NEWS TELEVISION (ROMANIA) S.R.L. pentru postul de televiziune B1 TV şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune B1 TV cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât emisiunea „Naşul”, din 09 februarie 2009, s-a transformat într-un act de acuzare la adresa unor categorii profesionale, cu deosebire la adresa magistraţilor, îndepărtându-se de la scopul propus iniţial, acela de a discuta situaţia deţinutului prezent în studio.
Moderatorul emisiunii nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau cu privire la menţinerea unui climat echilibrat al discuţiilor, prin care să nu fie prejudiciate imaginea şi demnitatea unor persoane, iar publicul să-şi poată forma propria opinie cu privire la subiectele dezbătute. De asemenea, dl. Radu Moraru a formulat acuzaţii grave la adresa unei judecătoare, situaţie în care acesta avea obligaţia de a respecta principiul audiatur et altera pars."
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.

Ziarul "ATAC" - luni, 16 februarie 2009

http://www.atac-online.ro/15-02-2009/Rasturnare-de-situatie-intr-o-crima-care-a-zguduit-Oradea-CEDO-desfiinteaza-o-sentinta.html

duminică, 15 februarie 2009

Mesaje pentru Mihai

Cu permisiunea expresa a expeditorilor si
protejandu-le identitatea, Echipa MoldoveanuLibertate a ales sa publice unele dintre mesajele destinate lui Mihai. Solidaritatea de care dau dovada romanii uneori este impresionanta. Avem convingerea ca toate aceste ganduri bune venite de pretutindeni vor putea sa schimbe prezentul.

"Draga d-le Moldoveanu Mihai,

Ma numesc D. si sunt din Oradea.

Am vazut emisiunea lui RaduMorar,"Nashul" si am ramas impresionata de cazul dvs incredibil.Este pentru prima oara in viata cand simt nevoia sa-mi cer iertare pentru faptul ca locuiesc in acelasi oras cu niste oameni implicati in justitie care nu au nici in clin nici in maneca cu valorile morale sau cu actul de justitie si sincer ma indoiesc ca sunt capabili, in sensul juridic al cuvantului de a exercita aceasta profesie nobila.

Pana asta seara cand v-am vazut la televizor, eram hotarata sa raman o jurista oarecare , intr-o firma oarecare....m-am razgandit, sunt si eu scorpioana si m-am hotarat sa fac tot ce este posibil sa ma implic, sa nu mai stau deoparte si sa privesc cum asa-zisii smecheri de ieri(care copiau la examene) sunt avocatii de astazi sau, si mai rau decat atat,procurori , judecatori.

E bine stiut ca persoanele incompetente sau complexate,odata ajunse in functii de conducere, fac tot posibilul sa isi mascheze incompetenta prin abuzuri.

Am citit istoricul dvs, descrierea proceselor avute si sunt convinsa ca aveti dreptate.

Am mai vazut incheieri de sedinta si hotarari luate de Tribunalul sau JudecatoriaOradea/Bihor si unele hotarari luate de Curtea Suprema, care reluau deciziile luate de instantele de judecata si ma mira faptul ca nu au luat in considerare si hotararea Curtii de Apel Oradea, care v-a pus in libertate.

Sunt convinsa de un lucru, au fost superficiali, poate ca au dat peste pagina respectiva, iar faptul ca au incalcat dreptul la cuvant, la aparare (reprezentare) este total inadmisibil si ar fi trebuit sa fie lovite de nulitate toate hotararile luate instanta superioara de justitie.

Cum spuneam, altii au fost judecati la fel, iar pentru "INDRAZNEALA" de a fi ajuns la Curtea Suprema de Justitie , au primit chiar un plus de pedeapsa de cativa ani.

Probabil ca primiti multe mailuri de la necunoscuti, dar vreau sa spun un singur lucru, sunt total revoltata ca oameni nevinovati stau inchisi si supusi tuturor umilintelor posibile si imposibile, iar noi cei din libertate avem sentimentul neputintei, gustul amar al infrangerii, umilinta de a tacea si aaccepta nedreptatile de zi cu zi.

Nimic nu se compara cu ceea ce va confruntati dvs in penitenciar si din pacate nu pot sa scriu nimic care sa compenseze anii pe care i-ati pierdut...Imi pare rau pentru asta, ca om, ca femeie si ca mama,ca cetatean al acestei tari pe care si eu o iubesc asa cum sunt convinsa ca si dvs o iubiti in ciuda tuturor relelor.

Nu sunt convinsa ca acest mail va ajunge la dvs, de aceea am sa va scriu scrisori pe adresa penitenciarului Rahova, daca nu va deranjeaza...

M-am gandit ca orice cuvant de sustinere, orice vorba buna va poate ajuta, ca si mine mai sunt multi altii in tara asta.

Poate impreuna vom reusi sa clintim o rotita acolo unde trebuie, stiu ca ati facut memorii si ati scris sute de scrisori,simt ca trebuie sa va ajut, neconditionat. Asa simt in suflet si in minte, vreau sa vi se faca dreptate si sa fiti reabilitat.

Va doresc ceea ce-mi doresc mie si copilului meu, numai bine, sanatate si o sa va scriu o scrisoare cat de curand daca imi permiteti,
Cu deosebita stima,
D. - Oradea "

"Ma intereseaza cazul dumnealui si din punct de vedere juridic si va spun sincer ca ieri am fost distrusa....nu-mi vine sa cred desi fiind oradeanca cunosc cate ceva despre personajele care l-au judecat in prima instanta. Oradea e un oras destul de mic , cei doi mai ales Lele sunt de o incompetenta crasa. Nu stiu cum poate fi magistrat un om care abia se poate exprima coerent , l-am vazut in cateva emisiuni, este jalnic. Toate astea se intampla pentru ca in sistem si in barouri se intra cu spaga si cu pile de-aceea toti elevii si studentii mediocri si slabi ajung magistrati si doctori, ne miram de ce murim? Dar stiti cum se spune, prostu ' daca nu-i si fudul....nu-i prost destul! Ar fi bine daca Mihai le-ar intenta proces desi prioritatea numarul 1 este sa iasa dansul afara de-acolo unde-i moare sufletul. Ar merita plangere penala ca in civil procesul ar tzine prea mult pentru abuz in serviciu, neglijenta. Cred ca pe plan local ar trebui sa publicam niste articole, daca cineva are informatii despre caz ? Nu stiu cu ce pot sa ajut si eu, as vrea sa fac ceva pentru el. N-am nimic de pierdut, nu mi-e frica de nimeni asa ca daca este ceva de publicat sau de scris, va rog sa-mi spuneti , ziarele abia asteapta un subiect interesant.Doresc sa tin legatura cu voi, stiu ca sunteti dedicati acestei cauze si sper sa fiti sanatosi ca sa puteti continua lupta cu sistemul corupt , sa-l vedem in libertate pe acest om , dreptatea trebuie sa triumfe.

Va salut cu mare drag!"

Articol publicat in "Realitatea Bihoreana" 13 februarie 2009

http://www.realitateabihoreana.ro/content.php?c=articole&id_categorie=6&articol_id=4359&p=&article=rasturnare+de+situatie+intr-o+crima+care+a+zguduit+oradeacedo+desfiinteaza+o+sentinta+nedreapta

vineri, 13 februarie 2009


Echipa MoldoveanuLibertate

A ramas surprinsa sa afle astazi ca CNA a amendat postul de televiziune B1 Tv cu 5.000 RON pentru ca
: "În emisiunea Naşul, din data de 9.02.2009, care a avut ca invitat un deţinut al Penitenciarului Rahova, moderatorul a permis folosirea unui limbaj violent: „[…] am dat peste nişte procurori […] idioţi, incompetenţi şi corupţi, peste un judecător la fel de idiot, corupt şi incopetent”, fapt interzis de art. 42, alin. 4 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului". Evident, este vorba de emisiunea in care a fost invitat dl. Moldoveanu Mihai.

Ni se pare revoltatoare ipocrizia CNA -ului, o alta rotita a unui sistem corupt, care ia atitudine doar atunci cand demnitatea judecatorilor si procurorilor "manjiti" este "prejudiciata".
In cazul de fata, demnitatea lui Moldoveanu, care de 13 ani se lupta cu aceasta titulatura nedreapta de "criminal", cine o apara. Ei se simt jigniti, Moldoveanu simte ca i s-a irosit viata din cauza lor! Cine a pierdut mai mult!

Avem convingerea ca postul de televiziune B1 TV si realizatorul emisiunii NASUL, dl. Radu Moraru, nu vor capitula in fata acestei decizii de sanctionare, ci o vor ataca in instanta, fiind evident ca existe sanse reale foarte mari de anulare a acesteia.

Echipa MoldoveanuLibertate catalogheaza gestul CNA drept o dovada de cinism fantastic.
In cazul d-lui Moldoveanu, desi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat ca cei care au judecat cauza au fost, in cel mai bun caz, "incompetenti", acestia nu au patit absolut nimic; CSM-ului nu a luat nici o masura impotriva lor desi Moldoveanu si-a pierdut pur si simplu viata si familia din cauza lor. Insa in momentul in care M.M. indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume, deja fapta e contraventie si trebuie sanctionata.
Ar fi interesant de aflat si cine a depus sesizarea la CNA; oare care dintre acei judecatori si procurori despre care vorbea Moldoveanu s-a simtit jignit? D-le Florin Demian, D-le Alexandru Lele, D-lu Adrian Popa, D-le Griga, D-na Nineta Anghelina ...Se aude? Va simtiti jigniti??? Rusine!!!

Din punctul de vedere al Echipei MoldoveanuLibertate, aceasta Decizie CNA reprezinta, in egala masura, o jignire adusa lui personal, o consfintire nelegala a unei situatii inechitabile si o lipsa de delicatete fata de cosmarul prin care trece de atatia ani.

Daca domnii judecatori si procurori se simt jigniti, Moldoveanu ce ar trebui sa mai simta? 13 ani din viata pierduti.
Nu uitati lucrul acesta!

Cine poate da informatii!

Echipa MoldoveanuLibertate adreseaza un apel tuturor celor care pot da relatii despre crima care a avut loc in Oradea, pe strada Facliei in anul 1995 si a carei victima a fost Nagy Adalbert!
Va rugam sa ne contactati pe adresa de mail: moldoveanu_libertate@yahoo.com.
Au trecut 13 ani de cand Mihai Moldoveanu plateste pentru o fapta pe care nu a comis-o iar adevaratii autori sunt in continuare in libertate.
Autoritatilor nu le pasa!
Noi avem convingerea ca VOI NU VETI RAMANE INDIFERENTI!
Nu ezitati sa ne scrieti!
Ne intereseaza orice informatie, atat legata de victima dar si de potentiale legaturi cu lumea interlopa ale politistilor si procurorilor din Oradea!
In zilele urmatoare vom face publica si suma pe care o oferim cu titlu de recompensa pentru informatiile ce vor duce la prinderea adevaratilor autori!
Pe data de 9 februarie 2009 Moldoveanu Mihai a fost dus in direct in studioul emisiunii "NASUL", oferindu-i-se ocazia sa-si sustina personal cauza.

Familia Moldoveanu si Echipa "MoldoveanuLibertate" doresc sa multumeasca pe aceasta cale celor tuturor celor care au facut posibil acest lucru, si in special Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor - Domnul Comisar Sef de Penitenciare IOAN BĂLA si Directorului Penitenciarului Rahova - Domnului Subcomisar de Penitenciare Alexandru Denis Darie, Domnului Radu Moraru si Doamnei Adriana Stoicescu.

miercuri, 11 februarie 2009

Astazi, 11 februarie, orele 17.00, postul de televiziune B1 tv - Emisiunea "Povesti de viata" - redifuzeaza un material din 17 decembrie 2008 cu Moldoveanu Mihai - partea I.
Maine, 12 februarie, orele 17.00, va fi difuzata partea a II-a a aceluiasi material.

zilele acestea...

Am primit zeci de mesaje de la voi pentru Mihai.

Si am ramas impresionati. De gandurile voastre bune, de faptul ca va pasa si ati ales sa nu ramaneti indiferenti.

Ne bucuram ca nu suntem singuri in lupta noastra de a-l ajuta pe Mihai.

Moldoveanu spunea ca a fost considerat ani la randul o cauza pierduta, un om ghinionist pentru care, insa, nu se mai poate face nimic.

Noi refuzam sa credem acest lucru. De un an si jumatate incercam sa-i trezim pe cei care ar trebui si ar putea sa faca ceva pentru el.

Mihai merita sa fie un om liber. De ce? Pentru ca este nevinovat si pentru ca a ramas OM indiferent de incercarile la care l-a supus viata. Poate parea ciudat, insa, desi acest om se afla intr-o puscarie, a stiut sa-si pastreze demnitatea, onoarea si acea puritate sufleteasca pe care multi dintre noi am pierdut-o sau nu am avut-o niciodata. E mare lucru! Sa nu renunti la tine, la ceea ce te defineste, sa nu-ti bati joc de propriile valori, de educatia si pregatirea pe care ai avut-o desi te afli printre criminali, violatori si talhari.

Locul lui Mihai nu e la puscarie!

Oare cat timp va mai trebui sa treaca pana cand vor intelege si judecatorii acest lucru? Mihai a pierdut deja 13 ani din viata si fiecare zi in plus conteaza!